Un nou studiu publicat recent în revista Nature relevă faptul că doar între 25% și 33% dintre persoanele care poartă obecnie diagnosticul de obezitate ar prezenta, de fapt, probleme de sănătate cauzate de această afecțiune. Cercetarea subliniază necesitatea unei schimbări radicale în modul în care medicii stabilesc diagnosticul, sugerând că evaluarea nu trebuie să se mai bazeze exclusiv pe indicele de masă corporală (IMC). În schimb, procesul de diagnosticare ar trebui să includă analiza cantității de grăsime din organism și impactul real al acesteia asupra funcționării corpului.
Autorii cercetării propun o separare clară între două categorii distincte: obezitatea preclinică și obezitatea clinică. Obezitatea preclinică ar desemna persoanele care au un nivel ridicat de grăsime corporală, dar care nu au dezvoltat încă probleme de sănătate provocate de acest exces. Pe de altă parte, obezitatea clinică ar fi aplicată doar situațiilor în care grăsimea a început efectiv să afecteze funcționarea organismului. Această distincție este vitală, deoarece obezitatea poate crește riscul de apariție a diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare, a afecțiunilor hepatice, renale sau chiar a unor tipuri de cancer.
Pentru a obține aceste rezultate, cercetătorii au analizat datele a aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania. Rezultatele indică faptul că noul sistem ar modifica semnificativ numărul de persoane clasificate ca fiind obeze. Între 1% și 3% dintre cei considerați obezi doar pe baza IMC nu ar mai primi acest diagnostic. În același timp, alte 5%-9% dintre persoane, care au un procent ridicat de grăsime dar nu îndeplinesc criteriile actuale de IMC, ar putea fi incluse în categoria obezității.
Francesco Rubino, autorul principal al studiului și profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London, a subliniat limitările metodei actuale de evaluare. El a menționat că, până în acest moment, sistemul de măsurare bazat pe IMC a fost imprecis și că nu au existat alternative mai bune. Noul cadru propus ar putea oferi o caracterizare clinică mult mai relevantă, servind drept fundament pentru îngrijirea pacienților și pentru elaborarea politicilor de sănătate publică. Modelul propus ar include verificarea circumferinței taliei și identificarea disfuncțiilor organelor.
Conform estimărilor bazate pe noile criterii, în cele patru țări analizate, în medie, aproximativ 27% dintre persoanele diagnosticate cu obezitate ar avea forma clinică a bolii. Aceste persoane reprezintă circa 8,5% din totalul populației adulte. Cercetarea evidențiază, de asemenea, că majoritatea persoanelor din categoria obezității preclinice nu au ajuns să dezvolte forma clinică a afecțiunii, deoarece aproximativ 82% dintre acestea nu au înregistrat o astfel de evoluție în țările studiate.
La nivel global, această problemă a sănătății publică este de o amploare uriașă, Organizația Mondială a Sănătății raportând că afecțiunea afectează în prezent peste un miliard de persoane. Trecerea de la un model de diagnostic simplist, bazat pe raportul dintre greutate și înălțime, către unul complex, care analizează compoziția corporală, reprezintă o schimbare majoră în abordarea medicală modernă pentru gestionarea riscurilor de boli cronice.