Documente recuperate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) dezvăluie o situație catastrofală în sectorul zootehnic din județul Cluj în anul 1986. Rapoartele Serviciului 2 al Securității Cluj, specializat pe contrainformații economice, arată cum deciziile politice au dus la o degradare masivă a fermelor și la riscuri grave pentru sănătatea publică. Criza a afectat atât animalele, cât și condițiile de viață ale muncitorilor din agricultura colectivată.
În cadrul cooperativelor agricole de producție (C.A.P.), lipsa de furaje a provocat un declin drastic al producției. La C.A.P. Mănăstireni, peste 200 de viței erau în pericol de moarte din cauza subnutriției și a mizeriei, în timp ce animalele erau ținute în grajduri cu acoperișuri avariate. La C.A.P. Tureni, vacile erau hrănite doar cu resturi de paie, iar la C.A.P. Săndulești, producția de lapte a scăzut sub jumătate de litru pe zi per animal din cauza emaciției.
Problemele financiare au blocat orice formă de investiție în infrastructura agricolă din județ. La C.A.P. Mihai Viteazul, Turda Nouă, Unirea și Tureni, proiectele pentru grajduri și maternități au fost înghețate complet din lipsa fondurilor. În paralel, muncitorii din sectorul vegetal și zootehnic au suferit din cauza restanțelor salariale care, la nivel județean, s-au ridicat la 50 de milioane de lei, deși unii cooperatori primeau doar 150 de lei pe lună.
Incidentul sanitar cel mai grav a avut loc în noiembrie 1986 la fermele Borșa și Nima. O substanță neurotoxică a provocat o intoxicație în masă, necesitând sacrificarea de urgență a peste 150 de bovine. Deși Securitatea și Miliția au deschis anchete pentru a identifica sursa otrăvirii, carnea animalelor bolnave a fost livrată integral către populație prin intermediul Întreprinderii de industrializare a cărnii.
Situația din Cluj a reflectat un model de disfuncționalitate economică ce putea fi întâlnit în orice județ al României Socialiste. Rapoartele de la C.A.P. Cojocna, Boju, Bonț, Buza și Călățele confirmă un lanț de sacrificări de necesitate cauzate de lipsa hranei. Această criză a fost marcată de o gestionare deficitară a resurselor, care a pus în pericol atât siguranța alimentară, cât și stabilitatea socială a zonelor rurale.
Sistemul de colectivizare din perioada comunistă a impus o structură economică rigidă, în care deciziile politice de la nivel central determinau direct disponibilitatea resurselor la nivel local. Această organizare a dus adesea la o separare între planurile de producție oficiale și realitatea din teren, manifestându-se prin penurii cronice de materii prime și o infrastructură agricolă aflată în continuă degradare sub regimul de stat.