Patru rase de câini ciobănești, simboluri ale identității naționale și ale păstoritului tradițional, se confruntă cu un risc real de dispariție. Cele patru rase identificate sunt Ciobănescul Românesc Corb, Carpatinul, Mioriticul și Ciobănescul de Bucovina. Dragoș Bălășoiu, fondator al Asociației HAITA, avertizează că aceste rase autohtone sunt în pericol din cauza numărului redus de exemplare de rasă pură și a declinului vieții pastorale din țară.
Situația genetică a acestor rase este critică, deoarece toate cele patru au coborât sub pragul minim necesar pentru viabilitatea lor pe termen lung. Dragoș Bălășoiu a explicat că diversitatea genetică scade îngrijorător atunci când numărul de indivizi reproducători este prea mic. Conform unor studii, acest prag ar trebui să fie de 500 sau chiar 1000 de indivizi puri, însă rasele românești nu mai ating aceste cifre.
Pentru a proteja acest patrimoniu, Asociația HAITA a demarat procedurile de includere a tradiției de creștere a ciobăneștilor românești în Patrimoniul Cultural Imaterial al României. Proiectul vizează ulterior depunerea unui dosar transnațional la UNESCO. Demersul este susținut de Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial din cadrul Ministerului Culturii, sub coordonarea expertei Ioana Baskerville, care a gestionat anterior dosarul transhumanței.
În prezent, se pregătește o etapă de cercetare de teren care va dura șase luni, concentrându-se pe comunitățile pastorale și pe stânele din zonele montane. Dragoș Bălășoiu subliniază importanța acestui demers, deoarece, spre deosebire de alte rase de câini ciobănești care s-au răspândit global, cele românești au părăsit foarte puțin granițele țării. Dacă se pierd local, nu vor mai exista posibilități de recuperare.
O problemă majoră este înlocuirea ciobăneștilor autohtoni cu exemplare de import, precum Kangal sau Ciobănescul de Asia Centrală, în multe stâne din România. De asemenea, există o lipsă de informare a proprietarilor de ferme mici, care nu realizează existența acestor rase. Dragoș Bălășoiu menționează că mulți câini sunt ținuți în condiții improprii, la lanț, în loc să fie utilizați pentru paza gospodăriilor.
Protecția biodiversității și a patrimoniului viu reprezintă o provocare majoră în contextul schimbărilor sociale din mediul rural. Conservarea acestor rase nu implică doar protejarea unor animale, ci și menținerea unor tradiții milenare de păstorit care definesc peisajul cultural al zonelor montane. Fără intervenții structurate, pierderea fondului genetic autohton ar însemna o ruptură iremediabilă în identitatea rurală a României.