Istoria modernă a României a fost marcată încă de la început de scandaluri de proporții internaționale, rezultate din combinația dintre interesul străin și corupția locală. Două afaceri majore, considerate „tunuri” de proporții, au lăsat statul român cu un prejudiciu de peste 40 de milioane de lei. În acea perioadă, valoarea leului era egală cu dolarul american, ceea ce face ca sumele pierdute să fie exorbitante. Aceste evenimente au afectat nu doar bugetul, ci și imaginea și diplomația țării.
Prima mare problemă a apărut în contextul dezvoltării infrastructurii feroviare sub domnia lui Carol I. Deși România avea nevoie de căi ferate pentru a asocia regiunile, guvernul condus de Nicolae Golescu a organizat o licitație care a fost, în realitate, trucată. La recomandarea tatălui regelui, compania Strousberg din Prusia a fost desemnată prin dedicație. Acest trust, condus de Henry Strousberg, a încheiat un contract cu prețuri nebunești, de 270.000 lei aur pe kilometru, pentru o rețea de 914 kilometri.
Contractul cu compania Strousberg a fost unul extrem de nefavorabil pentru statul român, permițând exploatarea liniilor timp de 90 de ani. Pe lângă prețurile exorbitante, s-a descoperit că statul a plătit 5 milioane de lei pentru 19 kilometri de cale ferată care existau doar pe hârtie. Scandalul a fost atât de grav încât a pus regele în dificultate, iar Otto von Bismarck a folosit situația pentru a șantaja România în procesul de obținere a independenței. În final, statul a trebuit să plătească sume enorme pentru a răscumpăra infrastructura.
După acest eveniment, România a căzut în aceeași capcană cu „Afacerea Hallier”, legată de modernizarea portului Constanța în 1895. Guvernul conservator condus de Dimitrie Sturdza a organizat o licitație pentru un port maritim modern, necesar comerțului de cereale. Adrien Hallier a câștigat contractul prin tactici de dumping, oferind prețuri mult sub devizul oficial. Totuși, Hallier nu deținea capacitatea financiară sau tehnică necesară, depunând o sumă de garanție extrem de redusă, de doar 762.000 de lei, pentru un proiect de amploare.
Lucrările la port au fost abandonate parțial după ce Hallier a încasat 18 milioane de lei pentru un progres minim. Scandalul a ajuns la nivel internațional, implicând presiuni din partea Franței, însă rezultatul a fost unul nedrept pentru români. În loc să fie sancționat, Hallier a primit chiar despăgubiri de 6,2 milioane de lei. Investigațiile au indicat că membrii guvernului, precum Constantin Manu, au fost implicați în acest proces, oferind sprijin afaceristului francez în schimbul unor beneficii financiare.
Aceste episoade istorice reflectă o perioadă în care dorința de modernizare a statului român a fost exploatată de investitori străini. În timp ce Europa vestică se afla în plină eră industrială, România era o țară agrară cu infrastructură medievală, ceea ce a făcut ca proiectele mari să fie vulnerabile la speculă. Lipsa de experiență tehnică și prezența unor funcționari corupți au transformat necesitatea de dezvoltare într-o oportunitate de jaf pentru „băieții deștepți” din Occident.