În anii 1980, Nicolae Ceaușescu a pus în mișcare un program sever de raționalizare a energiei electrice și a gazelor naturale, transformând viața cotidiană a românilor într-o experiență marcată de frig și lipsă de lumină. Această decizie a fost dictată de dorința de a achita datoria externă a țării, care ajunsese la aproximativ 10,4 miliarde de dolari. Dictatorul a ales să prioritizeze menținerea producției în industria grea în detrimentul confortului și al nevoilor de bază ale cetățenilor.
Măsurile de constrângere au început să fie implementate încă de la începutul deceniului, prin Decretul nr. 240 din 29 iunie 1982. Acest act normativ a impus o reducere de 20% a consumului de energie electrică față de nivelul înregistrat în anul 1981. Pe lângă limitarea energiei, autoritățile au plafonat temperatura maximă în locuințe și birouri la 18°C și au aplicat majorări de tarife, marcând începutul unei perioade în care opririle de curent au devenit o rutină zilnică pentru populație.
Situația a degenerat drastic în anul 1987, când au fost emise decrete pentru o raționalizare extremă. În februarie 1987, Nicolae Ceaușescu a stabilit prin decret reducerea cu 20% a consumului de electricitate în gospodării și cu cel puțin 30% a consumului de energie și gaze pentru activitățile neproductive din unitățile economice. Scopul oficial declarat a fost realizarea programului de dezvoltare economico-socială, însă efectul real a fost impunerea unor condiții de viață extrem de dificile.
Pentru a controla consumul, regimul a introdus un program strict de alimentare cu gaze, limitat la intervale specifice: între orele 8:00 și 13:00 pentru gătit, și seara, între orele 19:00 și 20:00. Nicolae Ceaușescu a oferit chiar și recomandări de economisire, sugerând ca familiile să se mute într-o singură cameră pentru a reduce cheltuielile cu încălzirea și iluminatul. În acest context, orice depășire a cotelor stabilite era pedepsită cu tarife de până la cinci ori mai mari sau cu întreruperea definitivă a furnizării utilităților.
Sancțiunile pentru consumatorii care depășeau limitele au fost aplicate progresiv, de la avertismente și tarife majorate, până la tăierea definitivă a gazelor sau a curentului. De exemplu, pentru depășirea consumului de energie electrică între 5 și 10 la sută, se aplica un tarif de 2 lei/kWh, în timp ce prețul standard era de 0,65 lei/kWh. Această presiune economică s-a exercitat într-o perioadă în care salariul mediu net al populației se situa între 2.500 și 3.000 de lei.
Această perioadă de austeritate extremă a fost caracterizată de o discrepanță majoră între obiectivele de dezvoltare industrială și realitatea socială. În timp ce industria grea era susținută prin resurse masive, populația a fost nevoită să trăiască în condiții de penurie de apă caldă, lumină și căldură, sub supravegherea constantă a sistemului de control de stat.