Decretul 770, adoptat de regimul Ceaușescu, a reprezentat una dintre cele mai intruzive intervenții ale statului în viața privată a cetățenilor români. Prin această măsură, nașterea copiilor a fost transformată într-o obligație față de partid, iar deciziile personale privind sănătatea reproductivă au devenit probleme de interes politic. Această politică demografică radicală a lăsat urme adânci în societatea românească, afectând generații întregi prin supraveghere medicală și presiune socială.
Decizia a fost luată în urma unei ședințe a Comitetului Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, desfășurată la Neptun în august 1966. Conducerea țării a reacționat la scăderea natalității și la numărul mare de avorturi, care în 1965 ajunsese la 1.115.000 de cazuri. Nicolae Ceaușescu a argumentat că legalizarea avortului din perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej promova prostituția și degradarea morală, cerând măsuri drastice pentru a asigura viitorul biologic al națiunii.
Legislația impusă la 1 octombrie 1966 interzicea întreruperea sarcinii, oferind doar câteva excepții foarte limitate. Avortul era permis doar în situații precum pericolul pentru viața femeii, boli ereditare grave, invalidități severe ale mamei, vârsta peste 45 de ani, existența a patru copii deja în îngrijire sau sarcini rezultate din viol sau incest. Orice altă formă de întrerupere a sarcinii era considerată infracțiune, fiind supravegheată de comisii medicale și raportată obligatoriu la procuratură.
Controlul statului asupra reproducerii a implicat un mecanism complex de supraveghere, în care participau medicii, administrațiile locurilor de muncă, miliția și organele de partid. Femeile erau monitorizate prin controale ginecologice organizate la locul de muncă, ceea ce a creat o atmosferă de teamă. În anii '80, această supraveghere a devenit extrem de intruzivă, transformând consultațiile medicale obișnuite într-un instrument de control prin care autoritățile încercau să identifice sarcinile.
Consecințele medicale ale acestui decret au fost dramatice, forțând femeile să apeleze la metode ilegale și extrem de periculoase pentru a evita sarcinile nedorite. Sorin Puia, medic care a lucrat la Maternitatea Giulești, a relatat că multe paciente ajungeau cu infecții grave sau hemoragii după ce încercaseră avorturi provocate prin metode improvizate. Multe femei au murit sau au rămas mutilate, fiind nevoite uneori să își piardă uterul pentru a supraviețui complicațiilor toxico-septice.
Impactul demografic și uman al politicii ceaușiste rămâne un subiect de studiu pentru cercetătorii din domeniul istoriei și al sociologiei. Estimările indică faptul că aproximativ 10.000 de femei au murit ca urmare a avorturilor ilegale, însă unele opinii medicale sugerează că cifra reală a mortalității materne prin avort ar putea fi de cel puțin trei ori mai mare decât datele oficiale. Această perioadă a marcat o ruptură profundă de încredere între cetățeni și instituțiile medicale de stat.