Un studiu de amploare publicat miercuri în revista Nature propune o reformare radicală a modului în care este diagnosticată obezitatea. Cercetarea sugerează că utilizarea exclusivă a indicelui de masă corporală (IMC) este o metodă imprecisă, deoarece doar între 25% și 33% dintre persoanele diagnosticate în prezent cu această afecțiune ar trebui considerate ca având o stare de sănătate precară. Această nouă perspectivă vizează o mai bună gestionare a tratamentelor și a politicilor de sănătate publică.
Analiza a fost efectuată pe un eșantion de aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, SUA și Spania. Rezultatele arată că, prin aplicarea unui nou cadru de evaluare, între 1% și 3% dintre persoanele clasificate drept obeze doar pe baza IMC nu ar mai face parte din această categorie. În același timp, alte 5% până la 9% dintre persoane, cum ar fi cele cu un procent ridicat de grăsime corporală, ar primi acest diagnostic.
Francesco Rubino, autorul principal al studiului și profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London, subliniază că imprecizia măsurătorilor bazate pe IMC este un fapt binecunoscut în mediul medical. El explică faptul că, deși această problemă este cunoscută, până acum nu s-a dispus de un sistem mai bun. Noul model propune ca evaluarea să includă măsurarea grăsimii corporale, inclusiv prin circumferința taliei, și verificarea disfuncțiilor organice.
Propunerea introduce o distincție clară între două stadii ale afecțiunii: obezitatea preclinică și obezitatea clinică. Obezitatea preclinică este definită ca un factor de risc, în timp ce obezitatea clinică apare atunci când afecțiunea cauzează deja probleme de sănătate, cum ar fi disfuncții ale organelor. Conform datelor, aproximativ 82% dintre persoanele cu obezitate preclinică din cele patru țări studiate nu au evoluat către o formă clinică, deși ratele de progresie sunt mai mari în China și Spania.
Noul sistem de diagnosticare este esențial pentru identificarea corectă a pacienților care necesită intervenții urgente. Obezitatea poate fi un factor de risc major pentru diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, afecțiunile hepatice, renale sau cancer. Prin această clasificare, doar cei care prezintă și disfuncții ale organelor ar fi diagnosticați cu obezitate clinică, o afecțiune activă care necesită, de regulă, un tratament mai rapid și mai specific.