Un studiu nou, publicat miercuri în revista Nature, arată că doar între 25% și 33% dintre persoanele diagnosticate în prezent cu obezitate ar trebui considerate ca având o stare de sănătate precară. Cercetarea susține necesitatea unei reformări a modului în care este diagnosticată această afecțiune, sugerând că utilizarea actuală a indicatorilor nu reflectă întotdeauna realitatea medicală a pacienților.
Propunerea vizează extinderea criteriilor de diagnosticare dincolo de simplul indice de masă corporală (IMC), care se calculează doar pe baza greutății și înălțimii. Experții propun includerea nivelului de grăsime corporală și a stării generale de sănătate în procesul de evaluare. Această schimbare ar putea influența semnificativ ratele de diagnostic, prevalența bolii și modul în care este administrat tratamentul pentru o afecțiune care afectează peste un miliard de oameni la nivel global, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății.
Autorul principal al cercetării, Francesco Rubino, profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King’s College London, subliniază că imprecizia măsurătorilor bazate pe IMC este un fapt binecunoscut în mediul medical. El a precizat că, deși această imprecizie este cunoscută, până acum nu s-a dispus de un sistem mai bun. Noul cadru de evaluare propus ar putea oferi o caracterizare clinică relevantă, servind drept fundament pentru îngrijirea pacienților și pentru elaborarea politicilor de sănătate.
Studiul propune clasificarea obezității în două stadii distincte: preclinic și clinic. Obezitatea preclinică este definită atunci când afecțiunea reprezintă în principal un factor de risc, în timp ce obezitatea clinică este declarată atunci când aceasta cauzează deja probleme de sănătate. Pentru stabilirea diagnosticului, noul model propune măsurarea grăsimii corporale, inclusiv prin evaluarea circumferinței taliei, alături de verificarea existenței unor disfuncții organice, precum problemele hepatice sau cardiace.
Analizând date de la aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, SUA și Spania, cercetătorii au observat impactul major al acestui nou model. În baza acestui cadru, un procent de persoane care erau clasificate drept obeze exclusiv pe baza IMC-ului nu ar mai fi încadrate în această categorie. În schimb, alte persoane, de exemplu cele cu un procent ridicat de grăsime corporală, ar primi acest diagnostic, ceea ce ar putea viza zeci de milioane de oameni la nivelul întregii populații.
Obezitatea este recunoscută ca un factor de risc major pentru apariția diabetului de tip 2, a bolilor cardiovasculare, a afecțiunilor hepatice și renale, precum și pentru cancer. În prezent, sistemul de monitorizare globală se bazează pe indicatori care pot genera erori de diagnosticare, motiv pentru care comunitatea medicală caută metode mai precise de a identifica pacienții care necesită intervenție urgentă față de cei care se află doar într-o zonă de risc.