Sistemul public de sănătate traversează o perioadă de instabilitate profundă, afectând direct accesul cetățenilor la servicii medicale de bază. Pacienții sunt tot mai dependenți de clinicile private pentru realizarea analizelor medicale și a investigațiilor imagistice, pe măsură ce infrastructura ambulatorială a spitalelor de stat rămâne nedezvoltată. Această situație este agravată de o criză de finanțare care lovește atât serviciile de ambulatoriu, cât și capacitatea de internare a unităților medicale din țară.
Lipsa de soluții în ambulatoriile spitalelor publice este extrem de vizibilă, deoarece acestea nu dispun de toate specialitățile necesare. Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru protecția Pacienților din România, a subliniat că de 20 de ani nu s-a investit suficient în acest segment. Din acest motiv, aproximativ 96% dintre pacienți apelează la clinici private pentru analizele de laborator, iar o situație similară este raportată și în zona serviciilor de imagistică, din cauza lipsei locurilor la stat.
Problemele financiare afectează și pacienții care sunt deja internați în spitalele publice, deoarece aceștia au nevoie de investigații suplimentare. Vasile Barbu avertizează că nici furnizorii privați nu vor putea acoperi întreaga cerere, având în vedere bugetele restrânse pentru anul viitor. Plafoanele repartizate nu vor acoperi nici măcar 30–40% din nevoile de servicii medicale paraclinice, la care se adaugă și faptul că mulți medici au renunțat la contractele cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Unitățile medicale de urgență se confruntă cu dificultăți majore în gestionarea internărilor din cauza lipsei de fonduri pentru elemente esențiale. Spitalele nu mai au resurse pentru medicamente, materiale sanitare, alimente sau energie, în condițiile în care facturile la gaze și electricitate sunt în creștere. De asemenea, multe unități aparțin Ministerului Sănătății și nu primesc fonduri de la consiliile județene, în timp ce acestea din restul sistemului au direcționat banii către alte proiecte sau către primării.
O prioritate critică ar trebui să fie analiza programelor naționale de sănătate și a modului în care fondurile trec prin Ministerul Sănătății către Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Vasile Barbu explică faptul că există o problemă bugetară legată de modul în care Ministerul își acoperă propriile cheltuieli înainte de a aloca fonduri pentru programele naționale. Deși discuțiile se concentrează adesea pe oncologie, există multe alte boli cu impact grav care necesită o atenție sporită și o alocare clară de resurse.
În contextul acestor dificultăți, Guvernul a adoptat o rectificare bugetară pentru a redistribui fonduri către sectoarele urgente. Bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate a fost majorat cu 3,22 miliarde de lei, iar la Ministerul Sănătății au fost prevăzute alocări suplimentare de 774 de milioane de lei. Aceste sume sunt destinate medicamentelor, materialelor sanitare și funcționării unităților de primiri urgențe, încercând să atenueze presiunea asupra unui sistem aflat la limită.