O nouă metodă de diagnosticare a obezității poate identifica cu o precizie mult mai mare persoanele care se confruntă cu un risc crescut de deces. Această abordare completează evaluarea tradițională bazată pe indicele de masă corporală, oferind o imagine mai clară asupra stării de sănătate a pacienților. Studiul internațional subliniază că diferențierea dintre obezitatea clinică și cea preclinică este esențială pentru alegerea tratamentului potrivit, în funcție de nevoile specifice ale fiecărui individ.
Cercetarea, coordonată de King's College London și publicată în revista Nature, propune o clasificare care include măsurarea circumferinței taliei și a raportului dintre talie și înălțime. Această metodă extinde evaluarea standard, deoarece indicele de masă corporală nu reflectă distribuția grăsimii în organism sau efectele acestui exces asupra sănătății. Prin utilizarea acestor indicatori suplimentari, proporția persoanelor identificate cu obezitate a crescut cu 3,3% până la 7,4% față de evaluarea bazată exclusiv pe IMC.
Obezitatea clinică este definită prin prezența excesului de grăsime care afectează funcționarea organelor sau capacitatea de a desfășura activități zilnice. În schimb, obezitatea preclinică presupune existența excesului de grăsime corporală, dar fără ca funcțiile organelor să fie afectate direct, deși riscul de apariție a bolilor rămâne ridicat. Analiza datelor medicale ale 844.108 adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania a confirmat utilitatea acestei noi clasificări.
Rezultatele studiului arată că riscul de deces diferă semnificativ între cele două forme identificate. Persoanele care suferă de obezitate clinică prezintă un risc de deces din orice cauză cu aproximativ 69% mai mare decât cele care nu au obezitate și nu au funcții organice afectate. Pentru cei cu obezitate preclinică, creșterea relativă a riscului de mortalitate a fost estimată la aproximativ 19%, ceea ce evidențiază importanța unui diagnostic corect.
Diferențierea acestor stări ar putea schimba modul în care este gestionată terapia medicală pentru pacienți. În cazul obezității preclinice, îngrijirea medicală ar putea fi orientată către prevenirea complicațiilor viitoare, în funcție de riscul individual. Pentru persoanele cu obezitate clinică, afectarea funcționării organelor poate justifica intervenții terapeutice mult mai rapide și mai intensive. Profesorul Francesco Rubino de la King's College London a explicat că IMC nu poate stabili dacă o persoană are deja o boală sau doar un risc.
Evaluarea medicală a indicelui de masă corporală (IMC) rămâne un standard global, fiind calculată simplu pe baza greutății și înălțimii. Totuși, comunitatea științifică a observat că acest indicator poate omite cazuri critice sau poate indica eronat obezitatea. Noua propunere de clasificare, apărută în urma unei comisii de experți din revista The Lancet Diabetes & Endocrinology, urmărește să corecteze aceste limitări prin măsurători antropometrice mai complexe.